Camen

Diabet și boli de nutriție

Diabet, nutriție și boli metabolice este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul pacienților cu tulburări de metabolism. Diabetul zaharat este o afecțiune caracterizată prin creșterea glicemiei însoțită sau nu de rezistența crescută la insulină cu modificări la nivelul metabolismelor: glucidic, lipidic, proteic. Diabetul zaharat poate debuta sau poate evolua cu complicații acute metabolice - coma diabetică sau complicații cronice: neurologice - neuropatia diabetică, renale - nefropatia diabetică, oftalmologice - retinopatia diabetică, cardiovasculare. Nutriția studiază necesarul energetic și de principii nutritive implicate în dezvoltarea normală a organismului, relația dintre aportul alimentar și consumul energetic precum și consecințele excesului alimentar sau deficiențelor nutritive. Bolile metabolice se caracterizează prin acumularea în exces a anumitor compuși chimici cu afectare neurologică, hepatică, cardiacă și retard al dezvoltarii somatice.